Citind Chiajna din Casa Mușatinilor de Simona Antonescu, Bilingual Shelf Talk

De Crăciun am întâlnit-o pe Chiajna. Chiajna din Casa Mușatinilor, romanul istoric scris de Simona Antonescu.

On Christmas I met Chiajna. Chiajna from the House of Mușat, a romanian historical fiction novel based on a real personality and written by Simona Antonescu (book review below and right on time for Women’s History Month).

Chiajna din Casa Mușatinilor , Impresii de Lectura

Pesemne că Moșul a considerat că am fost foarte cuminte tot anul dacă mi-a îngăduit să o cunosc. Știu că el a căutat-o în multe librării, dar peste tot era stoc epuizat. La Carrefour Veranda Mall, pe un raft de jos de tot, și în spate, Moșul a găsit un volum. Pentru mine.

De atunci, am petrecut două luni în compania Chiajnei. Și cred că am reușit să o cunosc. Un pic. Dar tot aș vrea să o întreb: Cum de ai reușit tot, tot? Știu că o să zică nu, nu a reușit chiar tot. Mircea s-a prăpădit prea repede. Petru n-a tronat indeajuns. Ea si-a făcut prea mulți dușmani, boierii nu i-au fost atât de aproape pe cât s-a străduit ea. Nu și-a văzut toți copiii pe tronuri. Au pribegit și nu s-au mai întors niciodata in Valahia.

Dar măcar nu a fugit. A doua oară, n-a mai fugit. Și nici n-a uitat pe nimeni dintre toți cei pe care i-a cunoscut în viața ei. Pe toți cei care i-au tăiat calea, ea și i-a amintit. Și ei pe ea, cu siguranță. Și noi.

Chiajna din Casa Mușatinilor de Simona Antonescu este ca o pictură în albastru de Voroneț (daca ati citit cartea stiti ca am dreptate) care ne invită să se ne așezam pe o bancuta si sa ne tot uitam la ea, sa ne minumam si sa zicem, ce fir fin de poveste.  Este portretul uneia dintre cele mai controversate figuri feminine ale Evului Mediu românesc. In cele 746 de pagini ale sale, volumul reușește să redea atmosfera secolului al XVI-lea cu o minuțiozitate demnă de cele mai mari cronici istorice, transformând istoria plictisitoare în pagini palpitante de fictiune.

Descifrarea titlului cărții

Titlul Chiajna din Casa Mușatinilor poartă o greutate istorică și simbolică, ancorând-o ferm pe Chiajna în puternica dinastie a Mușatinilor din Moldova medievala. Folosirea exclusivă a prenumelui său, Chiajna, o ridică la un statut legendar asemănător unor conducători renimiti precum Ștefan cel Mare (bunicul ei), evidențiind atât moștenirea ei cât și așteptările impuse de sângele ei domnesc. Mai mult, titlul creează așteptarea că personajul Chiajnei este modelat de moștenirea, responsabilitățile și ambițiile sale, asemenea conducătorilor de dinaintea ei.

Prin referința la numele clanului său, Mușatin, titlul sugerează că romanul va explora modul în care ascendența sa nobiliară i-a influențat viața, luptele pe care a ales sa le poarte dar și aspirațiile, prezentând-o drept una dintre cele mai fascinante figuri feminine ale Evului Mediu Românesc. De asemenea, mai sugerează temele abordate, precum conflictele dinastice, alianțele schimbătoare și trădări care, intr-adevar, străbat întreaga carte.

Numele Chiajna și Despina, ambele folosite pentru a o desemna pe Chiajna ca persoana duala, regina si femeie, au o semnificație lingvistică, culturală și politică profundă, reflectând statutul ei nobiliar și influențele bizantine, grecești și slave din Țara Românească și Moldova medievală.

Chiajna este un nume de origine slavă, derivând din knez, a carei forma feminină desemneaza o „prințesă” sau o „doamnă de rang înalt.” În istoria Țării Românești și a Moldovei „Chiajna” nu era doar un prenume, ci și un epitet similar cu „Doamna”, folosit pentru a desemna domnițele dinastice. Alegerea acestui nume în locul celui de botez (care era Ana) subliniază descendența nobiliară a Chiajnei si chiar serveste ca un avertisment al viitoarei ei autoritatii politice, accentuând rolul ei de conducătoare, nu doar de nobilă.

În contrast, Despina provine din grecescul Despoina, derivat din despotes, care înseamnă „stăpân” sau „domn.” Acest titlu era rezervat tradițional soțiilor și fiicelor despoților, conducători ai unor regiuni autonome aflate sub influență bizantină. În Țara Românească și Moldova, „Despina” a devenit un titlu oficial pentru soția sau mama domnitorului, așa cum s-a văzut în cazul Despinei Milița, soția lui Neagoe Basarab. Acest nume o leagă pe Chiajna de moștenirea sa bizantină, consolidându-i statutul de fiică de domn (Petru Rareș), de soție de domnitor (Mircea Ciobanul) si de mama de domnitor (Petru). Mai mult decât un simplu nume, el reflectă rolul său de figură politică influentă, și nu doar de consoarta pasivă.

Spre deosebire de aceste nume formale și impunătoare, apelativul „Despinuța” folosit de doica ei oferă o perspectivă mai tandră și intimă. Diminutivul îmblânzește titlul altminteri măreț și solemn, dezvăluind o latură personală, aproape maternă, a identității Chiajnei. Ne amintește că, oricât de puternice ar fi devenit anumite figuri istorice, ele au fost mai întâi copii, crescuți cu grijă si dragoste înainte de a păși în lumea nemiloasă a politicii și a luptelor pentru putere.

Astfel, cele trei nume—Chiajna, Despina și Despinuța—surprind multiple fațete ale identității sale, devenind în romanul Simonei Antonescu repere simbolice ale transformării sale din fiică de domn în una dintre cele mai puternice femei din istoria românească. Titlul, atât personal cât și politic, îi conferă o identitate distinctă, subliniind-o nu doar ca individ, ci și ca expresie a unei case domnitoare influente.

Chiajna, surprinsa între legendă și realitate

Simona Antonescu ne dezvăluie 36 de ani din viața zbuciumată a Chiajnei, într-o Valahie a secolului XVI, unde credințele populare se împleteau cu pericole și incertitudini. Ciuma, seceta, foametea și fenomene supranaturale precum luna sângerie și cometele conturau un trai dominat de mituri și simbolism. Fiică a lui Petru Rareș și nepoată a lui Ștefan cel Mare, Chiajna reimaginată este o femeie de o forță excepțională, capabilă să navigheze primejdiile unei lumi conduse de bărbați.

Mi-a plăcut cum autoarea subliniază asemănarea dintre spiritul ei războinic și cel al bunicului său, Ștefan cel Mare, printr-un detaliu aparent banal, dar grăitor: amândoi erau alergici la romaniță.

Încă de la prima întâlnire cu Chiajna, am simțit că autoarea o construiește cu migală, conturându-i personalitatea încă din copilărie. O vedem stăpână peste pisoi, peste odaia copiilor, peste doică. Nu e doar o fetiță, ci o mică regină în devenire, iar această imagine prefigurează femeia puternică în care se va transforma. Mi-a plăcut acest detaliu, această subtilitate care ne spune, încă de la început, că destinul ei este deja trasat.

Prin contrast fiica sa, Dobra, copilul care îi seamănă cel mai mult ca personalitate, este introdusă într-o scenă în care si ea își afirmă voința: a scăpat de sub ochiul doicii, dar și-a găsit locul în mijlocul unui moment crucial—e martoră la o crimă. Și acesta va fi destinul ei, din nou și din nou: să vadă cum cei din jurul ei mor. Mi-a plăcut această paralelă între mamă și fiică, între două femei care, în epoci și circumstanțe diferite, sunt totuși legate de aceeași soartă.

Petru, fiul Chiajnei, nu avea stofă de voievod, dar nici nu avea de ales. Mi-a plăcut cum romanul subliniază faptul că, deși astăzi privim soarta femeilor din Evul Mediu și ni se pare că erau fără opțiuni—măritate devreme, forțate să încheie alianțe, să nască moștenitori—aceeași lipsă de alegere era valabilă și pentru băieți. Petru nu a luptat pentru fericirea mamei sale, dar s-a luptat pentru a Marinei, visătoarea.

Chiajna, însă, s-a luptat pentru toți copiii ei. Așa o lăsăm la final: gata să lupte chiar și când șansele sunt egale cu zero. Deși cele mai prețuite amintiri ale ei nu sunt cele de pe câmpul de luptă, nici cele de la masa negocierilor, ci acele ceasuri și nopți petrecute alături de copiii ei când erau mici. Mi-a plăcut enorm acest contrast dintre mama și luptătoarea Chiajna: cea care simțea cum se mișcă pruncii în pântece, cea care îi purta în brațe, care le veghea somnul—și, totodată, femeia care nu se dădea în lături de la nicio bătălie.

Chiajna a avut parte și de carieră, așa cum era ea în epoca medievală, dar și de familie. Și în ambele a fost la fel de intensă, la fel de pasională, la fel de determinată.

O poveste care ne include și pe noi

Unul dintre aspectele pe care le-am adorat la acest roman este modul în care Simona Antonescu reușește să ne introducă pe noi, cititorii, în poveste. Personajele nu sunt singure în această lume: “și noi eram acolo”, ni se spune adesea prin glasul unui narator colectiv. E ca și cum, dincolo de pagini, facem parte dintr-o poveste mai mare, dintr-o istorie care încă respiră prin cuvintele autoarei.

O lectură esențială pentru pasionații de istorie

Prin Chiajna din Casa Mușatinilor Simona Antonescu oferă nu doar o poveste captivantă, ci și o incursiune plina de trairi emotionante în istoria românească. Este un roman bogat in detalii istorice, ca o ie brodata amanuntit, in care atat culorile dar si modele cusute contribuie la imbogatirea povesti. Este o poveste soptita, cantata, plansa. Este o lectură esențială pentru iubitorii de ficțiune istorica sau de povest cu eroine puternice.

Am citit mult peste ora mea de culcare și m-am ales cu un book hangover, dar a meritat fiecare pagină. Dacă m-aș întâlni cu Simona Antonescu, i-aș spune doar atât: Mai zi-mi de Chiajna.

Un roman pe care îl recomand din toată inima.

Book Review: Chiajna from the House of Mușat by Simona Antonescu

On Christmas, I met Chiajna. Chiajna din Casa Mușatinilor by Simona Antonescu. It seems that Santa thought I had been very good all year to grant me the chance to know her. I know he searched for her in many bookstores, but everywhere, she was out of stock. At Carrefour Veranda Mall, on a shelf way down, tucked in the back, Santa found a copy. For me.

Since then I spent two months in Chiajna’s company. And I believe I’ve come to know her. A little. But I would still like to ask her: How did you manage everything, all of it? I know she would say no, not everything. Mircea passed away too soon. Petru did not reign long enough. She made too many enemies, and the boyars were never as close as she had hoped. She did not see all her children on thrones. They wandered in exile and never returned to Wallachia.

But at least she did not run. The second time, she did not flee. And she never forgot anyone she had met in her lifetime. Everyone who crossed her path, she remembered. And they remembered her, without a doubt. As do we.

Chiajna din Casa Mușatinilor by Simona Antonescu is like a painting in Voroneț blue (if you’ve read the book, you know I’m right), inviting us to sit on a bench and gaze at it, to marvel and say, what a delicate thread of a story. It is the portrait of one of the most controversial female figures of the Romanian Middle Ages. In its 746 pages, the novel masterfully recreates the atmosphere of the 16th century with a meticulousness worthy of the greatest historical chronicles, turning dry history into gripping pages of fiction.

Unraveling the book title

The title Chiajna din Casa Mușatinilor, Chiajna from the House of Mușat, carries both historical and symbolic weight, firmly anchoring Chiajna within the powerful Bogdan-Mușat dynasty of medieval Moldavia. The exclusive use of her first name, Chiajna, elevates her to a legendary status akin to renowned rulers like her grandfather, Ștefan cel Mare, highlighting both her heritage and the weighty expectations placed upon her by her noble lineage. Furthermore, the title sets the expectation that Chiajna’s character is shaped by her inheritance, responsibilities, and ambitions, much like the rulers who came before her. 

By referencing her noble house, Mușat, the title suggests that the novel will explore how her aristocratic descent influenced her life, the battles she chose to fight, and her aspirations, presenting her as one of the most fascinating female figures of the Romanian Middle Ages. It also hints at the novel’s core themes—dynastic conflicts, shifting alliances, and betrayals—which indeed run throughout the book. 

The dual names Chiajna and Despina, both used to designate her, reflect a deep linguistic, cultural, and political significance, capturing her dual identity as both queen and woman. These names embody the Byzantine, Greek, and Slavic influences in Wallachia and Moldavia. 

Chiajna is of Slavic origin, derived from knez, whose feminine form denotes a “princess” or a “lady of high rank.” In Wallachian and Moldavian history, Chiajna was not merely a given name but also an epithet akin to “Doamna” (Lady), used for noblewomen of ruling dynasties. The choice of this name over her baptismal name (Ana) underscores her noble descent and even serves as a foreshadowing of her future political authority, emphasizing her role as a leader rather than just an aristocrat. 

In contrast, Despina comes from the Greek Despoina, derived from despotes, meaning “lord” or “master.” Traditionally, this title was reserved for the wives and daughters of “despots”, rulers of autonomous regions under Byzantine influence. In Wallachia and Moldavia, Despina became an official title for the wife or mother of the ruling prince, as seen in the case of Despina Milița, wife of Neagoe Basarab. This name ties Chiajna to her Byzantine heritage, reinforcing her status as the daughter of a ruling prince (Petru Rareș), the wife of a ruler (Mircea Ciobanul), and the mother of a prince (Petru). More than just a name, it signifies her role as an influential political figure rather than a passive consort. 

In contrast to these formal and imposing names, the affectionate diminutive Despinuța, used by her nurse, provides a softer, more intimate perspective. This diminutive tempers the otherwise grand and solemn title, revealing a personal, almost maternal aspect of Chiajna’s identity. It reminds us that, no matter how powerful certain historical figures became, they were once children, nurtured with care and love before stepping into the ruthless world of politics and power struggles. 

Thus, the three names—Chiajna, Despina, and Despinuța—capture multiple facets of her identity, serving in Simona Antonescu’s novel as symbolic markers of her transformation from a ruler’s daughter into one of the most formidable women in Romanian history. The title, both personal and political, grants her a distinct identity, underscoring her not just as an individual, but as the embodiment of an influential ruling house.

A Portrait in Voroneț Blue

Simona Antonescu reveals 36 tumultuous years from the life of Chiajna, in a 16th-century Wallachia where folk beliefs intertwined with dangers and uncertainties. Plague, drought, famine, and supernatural phenomena like the blood moon and comets shaped a life dominated by myths and symbolism. The reimagined Chiajna, daughter of Petru Rareș and granddaughter of Ștefan cel Mare, is portrayed as a woman of exceptional strength, capable of navigating the perils of a world ruled by men.

I particularly liked how the author emphasizes the similarity between her warrior spirit and that of her grandfather, Ștefan cel Mare, through an apparently trivial yet telling detail: both were allergic to chamomile.

From the very first encounter with Chiajna I felt that the author carefully crafts her character, shaping her personality from childhood. We see her ruling over kittens, the children’s room and even over her old nurse. She is not just a little girl but a queen in the making, and this image foreshadows the strong woman she will become. I loved this detail, this subtlety that tells us, from the very beginning, that her destiny is already set.

In contrast her daughter, Dobra (the child who most resembles her in personality) is introduced in a scene where she, too, asserts her will: she escapes her nurse’s watchful eye, only to find herself in the middle of a crucial moment—witnessing a murder. And this will be her fate, again and again: to see those around her die. I appreciated this parallel between mother and daughter, between two women who, despite living in different times and circumstances, are bound by the same destiny.

Petru, Chiajna’s son, was not cut out to be a voivode, yet he had no choice. I liked how the novel highlights the fact that, while today we look at medieval women’s fates and see them as having no options—married off early, forced into alliances, expected to bear heirs—the same lack of choice applied to boys as well. Petru did not fight for his mother’s happiness, but he fought for that of Marina, the dreamer.

Chiajna, however, fought for all her children. That is how we leave her at the end: ready to fight even when the odds are zero. Yet, her most cherished memories are not those from the battlefield or the negotiation table, but those hours and nights spent with her children when they were young. I adored this contrast between Chiajna the mother and Chiajna the warrior: the woman who felt her unborn children move inside her, who carried them in her arms, who watched over their sleep—and at the same time, the woman who never shied away from battle.

Chiajna had both a career, as it was in the medieval era, and a family. And in both, she was just as intense, just as passionate, just as determined.

 And in both, she gave everything.

A Story That Includes Us Too

One of the things I adored about this novel is how Simona Antonescu makes us, the readers, part of the story. The characters do not exist in isolation—”we were there too”, the narrative reminds us, again and again. It is as if, beyond the pages, we become part of a larger tale, of a history still breathing through the author’s words.

A Must-Read for History Lovers

With Chiajna din Casa Mușatinilor, Simona Antonescu offers more than just a compelling story—she gives us an emotionally charged journey through Romanian history. The novel is like an intricately embroidered ie, where both the colors and the patterns contribute to the richness of the tale. It is a whispered, sung, wept-over story. A must-read for lovers of historical fiction and powerful heroines.

I read far past my bedtime, ending up with a book hangover—but it was worth every page. If I could meet Simona Antonescu, I would say only this: Tell me more about Chiajna.

A novel I wholeheartedly recommend!